Moșteniri Vii

Scurtă descriere a evenimentului:

Întregul program al zilei se desfășoară sub ideea de Moșteniri vii – ceea ce păstrăm, trăim și transmitem mai departe, prin vocea copiilor, prin poveștile comunității și prin întâlnirea dintre trecut, prezent și viitor. Programul zilei invită atât copiii cât și adulții la distracție, descoperire și contemplare, și își dorește să aducă împreună în interacțiuni atât vizitatori cât și localnici.

Orele 09:00 – 11:00:

Atelier de formare „Micii ghizi ai muzeului”

Înainte ca muzeul să se deschidă, copiii din sat se întâlnesc pentru un atelier special: cum să fii povestitor al locurilor și tradițiilor din jurul tău? În cadrul a două ore interactive, cei mici vor identifica și vor învăța cum să spună povești locale și cum să transmită informații esențiale despre sat și despre Ivan Patzaichin vizitatorilor din zonă. Atelierul combină jocuri de comunicare cu exerciții practice, astfel încât copiii să capete încredere și să se pregătească pentru rolul lor de ambasadori ai comunității.

Orele 11:00 – 13:00 & 15:00 – 17:00:

Tururi ghidate de copii

În aceste intervale, vizitatorii pot descoperi informații despre muzeu și sat alături de micii ghizi. Copiii povestesc ceea ce au învățat și ceea ce trăiesc zi de zi – un amestec de informație, autenticitate și curiozitate. Fiecare tur devine unic, pentru că fiecare copil pune accent pe altceva, de la poveștile despre apă și natură, până la amintiri ale familiei sau elemente de tradiție.

Pe tot parcursul zilei:

Vânătoare de comori pentru copii și familii

Cei mici (dar și cei mari) primesc foi de lucru cu întrebări și indicii care îi poartă prin muzeu și împrejurimi. Sarcinile sunt adaptate pe nivele de dificultate – unele mai simple pentru copii, altele mai complexe pentru adolescenți sau chiar adulți.

Activitatea transformă vizita într-o explorare activă și îi ajută pe participanți să rețină mai bine informațiile. Cei care finalizează traseul primesc o recunoaștere simbolică a efortului lor, iar experiența devine una de joacă și învățare deopotrivă. 

Colțul dorințelor „Podul dintre generații”

Un spațiu dedicat gândurilor vizitatorilor, unde fiecare poate lăsa pe bilețele răspunsul la o întrebare simplă: „Ce ai vrea să lași mai departe generațiilor următoare?” Hârtiile se agață pe un panou sau pe un suport vizual, construind treptat o „arhivă vie” de idei și dorințe.
Această activitate îi implică pe toți vizitatorii, indiferent de vârstă, și creează o punte simbolică între comunitate și patrimoniu, între trecut și viitor.

18:00 – 20:00:

Proiecție de film pentru copii – film de animație inspirat din basme rusești.

După-amiaza târzie este dedicată celor mici, cu o proiecție de film în limba rusă. Filmul este ales special pentru a reflecta diversitatea culturală a zonei într-un limbaj vizual accesibil și celor mai tineri audienți.

Aceasta devine o ocazie de relaxare, dar și de socializare între copii, atât vizitatori cât și localnici. 

20:00 – 22:00:

Proiecție documentar „Ivan, Omul cu rădăcinile în apă”.

Seara se încheie cu o proiecție dedicată personalității lui Ivan Patzaichin – sportiv, inovator și simbol al Deltei. Documentarul oferă o perspectivă asupra vieții sale, asupra valorilor pe care le-a purtat și asupra modului în care acestea continuă să inspire. 

În paralel:

Observații astronomice

Pe tot parcursul serii, vizitatorii pot urca în turnul muzeului pentru a privi cerul și Luna prin telescop. Această activitate aduce o perspectivă neobișnuită asupra vizitei: de la poveștile de pe pământ la priveliștile cerului. Întâlnirea cu natura, perspectiva liniștită a Deltei și a cerului pe timp de noapte, leagă cotidianul prezentului cu vremurile apuse petrecute de alte generații sub același cer.

Este o experiență accesibilă tuturor, care completează programul printr-un element de uimire și descoperire.

  • Acces: gratuit; se acceptă donație voluntară.
  • Orar*: 11:00-23:00
  • Adresă: sat Mila 23, Strada Nufărului nr. 63, comuna Crișan, jud. Tulcea
  • Email: contact@muzeu.ivanpatzaichin.ro
  • Rețele sociale: FacebookInstagram

* ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator