Muzeul de istorie locală. Noaptea Muzeelor la Sate

Scurtă descriere a evenimentului:

Muzeul este compus din 8 săli cu tematici diverse. În proporție de 80%, muzeul aduce în fața vizitatorilor, prin intermediul unor diorame, povești legate de războiul de independență, primul război mondial, perioada interbelică, al doilea război mondial, rezistența anticomunistă, holocaustul copiilor din orfelinatele comuniste și multe alte povești legate de perioada comunistă, toate insoțite de exponate ale vremii. Acestora li se adaugă o sală de medicină în care sunt expuse o serie de instrumente medicale folosite în secțiile de chirurgie și ortopedie, instrumente stomatologice, o serie de diorame legate de proteza de șold și istoria seringii. În mijlocul sălii se află exponatul principal: o masă de obstretică-ginecologie ce a aparținut dispensarului din sat, pentru a introduce în discuție perioada Decretului din 1966. Pentru cei mici am amenajat o sală vie sau de biologie în care sunt prezente o serie de acvarii cu pești și o serie de exponate legate de medicina veterinară.

Pentru că ne aflăm în Dobrogea, unde avem o comunitate musulmană destul de numeroasă, dedicăm un perete poveștii insulei Ada – Kaleh. Pentru că nu suntem departe de mare, facem o prezentare și a istoriei Portului Constanța cu o reproducere a unui cap de vas trimer din perioada antică. Sala mare de istorie face o incursiune în toate epocile istorice, cu exponate originale și reproduceri, sală ce se încheie cu povestea accidentului de la centrala atomo-electrică de la Cernobâl. Vizita continuă cu sala de literatură comunistă în care regăsim ziare naționale și locale, reviste ale vremii și multe alte cărți legate de „Epoca de aur”. Vzita se încheie în sala de protocol amenajată sub forma unei sufragerii tipic perioadei comuniste și o bucatărie cu aceeași temă, unde se poate servi o ceașcă de neghezol (după o rețetă autentică). Menționăm faptul că poveștile din cadrul muzeului nu sunt pro sau contra nici unui regim politic, ele sunt preluate de la personalități ale satului care au trăit acele momente.  

Parteneri și/sau sponsori ai evenimentului:
Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (Delfinariu), Cultul eroilor Regina Maria, Biblioteca Județeană „I.N. Roman”

  • Acces: gratuit

  • Orar*: 18:00-22:00

  • Adresă: sat Țepeș Vodă, comuna Siliștea, jud. Constanța

  • Telefon: 0723852750

  • Email: adriana.ionascu@yahoo.com

* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator