Noaptea muzeelor la sate. Noapte cu drag la moară

Scurtă descriere a evenimentului:

Comunitatea din Dragu, împreună cu Asociația ARCHÉ, invită publicul la un parcurs cultural care pune în dialog istoria, patrimoniul industrial și creația artistică contemporană. Două expoziții complementare și un tur ghidat al morii reconstituie memoria locului și arată cum patrimoniul poate fi valorizat prin implicare și creativitate.

Prima expoziție, dedicată artei contemporane, transformă moara interbelică într-un spațiu de reflecție asupra fragilității patrimoniului și a potențialului său de renaștere. Trei tineri artiști, Ana Huțanu, David Isopescu Pop și Timeea Zanfir, propun un traseu vizual structurat în trei etape – degradare, fragmentare și reînnoire – care se pliază pe istoria morii. Construită în anii 1932–1934 și dotată cu utilaje moderne pentru acea vreme, clădirea a însoțit comunitatea prin prosperitate și pierdere, deportări și naționalizare, rămânând activă până la începutul anilor 2000. Lucrările expuse readuc în atenție aceste straturi de memorie și transformă moara dintr-un spațiu uitat într-un loc al dialogului cultural.

A doua expoziție, intitulată „File de poveste”, prezintă evoluția satului și a ansamblului nobiliar Wesselényi–Bethlen de la primele urme de locuire până în secolul XX. Descoperirile arheologice vorbesc despre comunități neolitice și din epoca bronzului, despre integrarea în rețeaua Daciei romane și despre identitățile complexe formate în perioada post-romană. Documentele medievale atestă existența parohiilor, a vămii și a castelului, iar în secolele XVII–XVIII familia Wesselényi a reconstruit reședința în stil baroc, remodelată ulterior în manieră neoclasică de familia Bethlen. Secolul XX a adus schimbări profunde, de la reforma agrară și războaie la naționalizare și noi utilizări sociale, până la revenirea castelului în patrimoniul comunității după 1989. Expoziția oferă vizitatorilor o călătorie prin timp și subliniază legătura dintre patrimoniu și regenerarea culturală a zonei.

Experiența este completată de un tur al morii, ghidat de morarul local, care dezvăluie funcționarea utilajelor originale și împărtășește povești de viață legate de acest loc. Vizitatorii intră astfel în contact direct cu patrimoniul tehnologic și cu memoria vie a comunității.

Parteneri și/sau sponsori ai evenimentului dumneavoastră, după caz (doar numele, fără logo):

Proiectul „DRAGU: regenerare comunitară prin patrimoniu și inovație” a fost selectat în cadrul #RaiffeisenComunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă Raiffeisen Bank, cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare.

Eveniment organizat de Asociația ARCHÉ în cadrul proiectului PAVI (Patrimoniul viu între comunitate și cunoaștere), co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Institutul Național al Patrimoniului, Institutul de Antropologie Francisc I Rainer, Consiliul Județean Sălaj, Primăria comunei Dragu, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația Arhaic (Ambulanța pentru Monumente Sălaj), Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Asociația Da’DeCe, Asociația Cultură’n Șură.

Sponsori: Silvania, ghirlandeluminoase.ro, BDS Topografie.

Parteneri media ai evenimentului:

Parteneri media: Aici a stat, Bookhub, Ceașca de Cultură, Curatorial, Happ.ro, IGLOO, Iscoada, LIFE.ro, Litera9, Modernism, Observator Cultural, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Revista Arhitectura, Revista BIZ, The Institute, Zeppelin.

  • Acces: gratuit
  • Orar*: 15:30 - 20:30
  • Adresă: Moara din Dragu - Str. Principală Nr.219 A, sat Dragu, comuna Dragu, județul Sălaj
  • Telefon: 0722.635.749
  • Email: contact@arche.ro
  • Rețele sociale: FacebookInstagram

* ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator