Geamia Hagieni la Noaptea muzeelor

Scurtă descriere a evenimentului:

Satul Hagieni (vechea denumire turcă Hagilar) a fost înființat tot în timpul dominației otomane, în anul 1824, când se pare că reprezenta un punct strategic important pentru armatele otomate în expedițiile lor spre nord, fapt atestat de existența unei cazărmi, „tabie tătărească”. Cândva un sat prosper („hagilar” provine din „hagiu”, termen folosit pentru musulmanii care fuseseră în pelerinaj la Mecca), în 1897, în „Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța”, Hagilar era prezentat ca un sat din plasa Mangalia, cătun al comunei Sarighiol, unde populația se ocupa cu agricultura și creșterea vitelor. După 1989, satul se depopulează constant, astăzi fiind o mică așezare în care populația a rămas preponderent formată din tătari.

Geamia din Hagieni este o construcție tipică, din piatră, specifică geamiilor dobrogene. Construită în 1903, se presupune că aceasta nu a fost prima geamie de aici, ea fiind ridicată pe ruinele alteia mai vechi. Existau în Hagilar și un Hatip, cu patru clase primare, precum și trei cimitire mahomedane. Se presupune, de asemenea, ținând cont de istoria locului, că ar fi putut exista și alte lăcașuri de cult mai mici, care ar fi dispărut în timp: o caracteristică a satelor dobrogene, unde existau comunități importante de musulmani, era ca geamia principală să se numească „giuma geami” (Cuma Camii) sau geamia de vineri, pentru că în această zi musulmanii efectuează rugăciunea în comunitate și este nevoie de o clădire mai mare, restul geamiilor fiind mai mici, „de cartier”.

Funcțională și astăzi, la Geamia din Hagieni glasul muezinului cheamă melodios la rugăciune. Porțile verzi, vopsite în culoarea tradițională a Islamului, amintesc de culoarea paradisului, în care închinătorul lui Allah va fi „culcat pe perne verzi și covoare bogate de frumuseți”.

  • Acces: gratuit

  • Orar*: 18:00-21:00
  • Adresă: sat Hagieni, comuna Limanu, jud. Constanța

  • Telefon: 0241836388

  • Email: registratura@primarialimanu.ro

  • Website: www.primarialimanu.ro

* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator