Șercaia: 790 de ani de la atestare. Identitate, Tradiție, Continuitate.

Scurtă descriere a evenimentului:

În același timp cu Brașovul (față de care Șercaia a dezvoltat de-a lungul timpului puternice legături istorice, administrative și culturale), localitatea noastră împlinește anul acesta 790 de ani de existență documentară. Însă existența ei milenară reală a fost deja demonstrată de descoperirile arheologice din imediata apropiere și confirmă viețuirea comunităților umane din paleolitic până la perioada post-romană.

Prima atestare documentară a localității Șercaia datează, la fel ca în cazul orașului Brașov, din anul 1235 și se datorează unei diplome emise de papa Grigore al IX-lea în care sunt menționați doi „sacerdotes de Sarkam”, invitați să asiste la rezolvarea unor diferende care priveau biserica. De atunci și până azi, localitatea (în săseşte ”Schirkonyen”, în maghiară ”Sárkány”, în română ”Şerpeni” sau ”Şărcaia”, dar în general „Schlangendorf”/„Satul cu șerpi”), a evoluat spre o construcție multiculturală și socială unică, ce a luat naștere prin fluctuații de populații, conviețuire, conflict și conlucrare, cu un maxim de dezvoltare în perioada interbelică. Comunitățile - sași, români, unguri, rromi – constituiau fiecare un univers în sine, erau închise, clar delimitate pe cartiere, cu un rol bine precizat în societate, asumat, fiecare „cu rostul său”.

În 6 septembrie, la evenimentul Noaptea Muzeelor la Sate, vom celebra pentru al treilea an consecutiv Viața și Istoria localității, Tradiția, Satul românesc:

- în deschidere, în cadrul unei mese rotunde în Sala socială a Centrului, la care își vor da întâlnire generațiile de ieri și cele de azi, gătite în straie populare, vom evoca momente din viața comunităților din Șercaia;

- vom audia povești de viață chiar de la săteni și vom viziona albume de fotografii din vremuri demult trecute, păstrate în arhiva Colecției muzeale;

- turul celor patru spații amenajate cu exponate va putea fi realizat doar alături de ghid, prof. Dana Streza;

- se vor putea achiziționa de la Colțul cu suveniruri obiecte realizate de copii și adulți în cadrul Atelierelor de la muzeu: mărțișoare, ouă încondeiate, vederi, broșuri, precum și obiecte realizate de copiii cu diferite deficiențe, de la Societatea Diakonia și Canaan din Șercaia ;

- evenimentul se va încheia cu o șezătoare cu degustare de bucate și plăcinte tradiționale, în curtea Centrului.

Program educativ pentru copiii/tinerii din localitate . Sesiunea de Istorie orală (dialog tineri-adulți) despre modul de viață și de muncă din perioada comunistă și felul în care acesta a schimbat obiceiuri vechi și tradiții.

Parteneri și sponsori ai evenimentului:
Parohia „Sf. Nicolae” din Șercaia, Diakonia Societate de Binefacere din Șercaia, Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități CANAAN din Șercaia, Shaormeria „La Vera” Șercaia

  • Acces: gratuit
  • Orar*: 18:00-22:00
  • Adresă: Centrul Social-Cultural „Sf. Nicolae” din Șercaia, strada Oltului, nr. 286, jud. Brașov
  • Telefon: 0741.047.431
  • Email: danagstreza@yahoo.com
  • Rețele sociale: Facebook

* ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator