Vlad Olariu, “Shadows of the Unseen” | Stefan Fraunberger, “Quellgeister #4 - Kuruzenaufstand”

Scurtă descriere a evenimentului:

Vlad Olariu, “Shadows of the Unseen”

În „Umbrele Nevăzutului”, Vlad Olariu construiește un paradox al formei și sensului: lucrări care imită gravitatea capodoperelor istorice, dar care, în același timp, le subminează autoritatea din interior. Sunt sculpturi în relief, aplatizate, fragmentare, suspendate între suprafață și volum, care poartă cu ele ecoul permanenței, dar îi dezvăluie fragilitatea. Formatul lor amintește de frizele clasice, unde narațiunea, arhitectura, puterea, ideologia politică și credința religioasă se intersectau. Aici, însă, poveștile sunt instabile, materialele fragile, iar personajele neclare.

Stefan Fraunberger, “Quellgeister #4 - Kuruzenaufstand”

„Quellgeister” este un proiect de cercetare pe termen lung asupra caracterului unic al orgilor de biserică abandonate din fortărețele transilvănene, rămase în paragină după exodul care a urmat prăbușirii comunismului în România. Scopul artistului este să investigheze diferitele transformări prin care trec aceste mașini ritualice create de om, odată ce rămân fără prezență umană, schimbându-și treptat compoziția materială interioară, dezvoltându-și un spirit și un climat propriu. Observă progresul sonor al lucrurilor / orgilor lăsate în urmă. Din 2008 se află în plină fază de testare.

Fiecare număr din seria „Quellgeister” corespunde unei orgi deteriorate diferite, aflate într-un sat transilvănean diferit. Instrumentele au propriile lor caracteristici, ciudățenii și acordaje bine “fermentate”. Până in prezent a realizat trei albume – investigate, înregistrate și interpretate la orgile alese. O lucrare care observă limbajul lucrurilor în raport cu starea și procesul lor actual.”

Istoria seriei de lucrări „Quellgeister” se întinde pe o perioadă de aproximativ 25 de ani. Pe atunci, Stefan Fraunberger își efectua serviciul civil în străinătate, în România, într-o veche casă parohială săsească. Noaptea, mergea adesea în biserica aflată chiar alături, pentru a cânta la orga deja puternic afectată de intemperii.

Parteneri ai evenimentului :

Risktronics SRL, Bama Flex SRL, Consistoriul Districtual Evanghelic Mediaș, Primăria Moșna, Uniunea Arhitecților din România-Sucursala Sibiu, Consătenii, Stycle, Distileria Rozor

  • Acces: gratuit. Donațiile sunt binevenite, sprijinind proiectele de conservare ale ansamblului.
  • Orar*: 16:00-22:00
  • Adresă: sat Nemșa, comuna Moșna județul Sibiu
  • Telefon: 0722.552.001, 0774.512.685
  • Email: liviana@bolyai.org
  • Website: bolyai.org
  • Rețele sociale: FacebookInstagram

* ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator