Al doilea micro-proiect sub umbrela Nopții Muzeelor la Sate 2024 constă dintr-o campanie de cotrobăit prin gospodăriile și podurile caselor din județul Sălaj. Intenția este de a scoate la iveală zestrea contemporană a satului românesc, obiecte tăinuite ce pot fi recuperate și donate colecțiilor private din areal. O vom lua hai-hui, de la nord la sud, în căutarea de obiecte-povești și de oameni-poveste în localitățile Deja, Domnin, Bulgari, Dobrin, Motiș, Biușa, Benesat, Aluniș, Doba, Gârceiu, Mesteacănu, Petrindu, Cuzăplac, Mierța, Bercea, Răstolțu, Deșert, Agrij.
Micro-proiectul a apărut din nevoia de a recupera patrimoniului uitat sau abandonat în gospodăriile țărănești și pe fondul lipsei resurselor umane care să sprijine activitățile acestor entități culturale în puncte deficitare care țin de domeniul muzeistic. Nu neglijăm nici valoarea recuperatorie a patrimoniului cultural rural.
Prin inițiativa noastră putem pune un nou strat de conținut pentru cercetarea etnografică și putem îmbogăți colecțiile rurale din județul Sălaj. De asemenea, ne aducem contribuția la configurarea unei arhive online cu obiectele ce nu vor fi donate, dar care se pot accesibiliza public pentru desfătarea publicului și pentru pasiunea profesională.
Credit foto: Patricia Toma