Acest suport de curs a fost dezvoltat și maturizat în cadrul unui program de formare destinat proprietarilor și administratorilor de muzee, colecții muzeale și alte obiective de patrimoniu cultural rural din Țara Făgărașului, sub umbrela Nopții Muzeelor la Sate. Cu siguranță, acestă resursă de inspirație și de învățare poate fi folosit ă de oricine are nevoie și se încadrează în profilul beneficiarului vizat de noi.
Ceea ce urmează să citești nu este un manual de muzeologie și nici un demers complicat de cartografiere a temelor de studiu specifice acestei discipline. Îți propunem o altfel de introducere în lumea muzeelor și un conținut care sintetizează experiența practică și preocupările de cercetare a trei profesioniști din sectorul cultural, care lucrează cu patrimoniul muzeal, atât în muzee publice, cât și în cadrul unor organizații și inițiative independente.

Prin urmare, ceea ce urmează nu este un tratat academic, ci un dialog deschis între cei trei autori și cititor.
Odată ajunși aici, în Țara Făgărașului, ne-am propus să ne semnalăm prezența pe termen lung înființând o nouă stație a Nopții Muzeelor la Sate, chiar la Mândra, în jud. Brașov.
