În ultimele decenii, multe gospodării și monumente rurale cu valoare patrimonială, istorică, culturală, etnografică din lumea satului sunt ori în stadiu avansat de degradare, ori supuse unor intervenții invazive nefericire, multe abandonate progresiv, în principal pentru că nu mai răspund nevoilor umane contemporane.

Noi trebuie să convingem, să argumentăm și să resetăm nevoile acestor aparținători sau al viitorilor proprietari, explicându-le valoarea acestor locuințe cu diferite funcțiuni, dar și beneficiile unor valorificări și reinterpretări sustenabile și inteligente ale acestora. În aceeași logică, încercăm să păstrăm inclusiv memoria oamenilor care au ținut aceste tradiții vii în propriul lor mediu tradițional de locuire.

Nevoia de identificare a bunurilor supuse riscului și a oamenilor-patrimoniu este esențială și trebuie păstrată în arhive de imagini. Pentru acest tip de demers am ales ca studiu și punct de interes Depresiunea Crișana, acolo unde am înființat una din cele 5 ecosisteme muzeale rurale vii pe care intenționăm să le dezvoltăm prin proiecte și intervenții teritoriale care să aducă beneficii și conținut cultural util.

Un membru important al echipei Noaptea Muzeelor la Sate, Patricia Marina Toma, și-a asumat cu plăcere rolul de documentarist al zonei, și împreună cu Steven Santander, un artist american cu formare de arhitect, au realizat o investigație amănunțită a acestui decupaj rural, au făcut fotografii pline de relevanță, au discutat cu oamenii și au cules povești și impresii. Aportul lui Steven este parte a colaborării cu programul internațional de rezidențe artistice în mediul rural „Made in Sat”.

Iată ce a rezultat!