Gratuit 2026

Casa cu război din Ieud

„Noaptea Muzeelor la Sate – O călătorie în inima Maramureșului”

Despre obiectiv

Fotografie — Casa cu război din Ieud

În inima unei case tradiționale maramureșene, unde lemnul sculptat, războaiele de țesut și obiectele de odinioară păstrează vie memoria satului, vă invităm să pășiți într-o lume în care timpul curge după ritmul tradiției. Fiecare încăpere dezvăluie o filă din istoria vieții de altădată, vorbind despre hărnicia, priceperea și creativitatea generațiilor care au transformat meșteșugul într-o adevărată artă.

Această casă reprezintă un exemplu deosebit al arhitecturii tradiționale maramureșene, păstrând elemente autentice întâlnite tot mai rar. Unul dintre cele mai impresionante este groapa amenajată în tindă, folosită odinioară pentru depozitarea alimentelor, unde temperatura se menținea constantă pe tot parcursul anului. Dincolo de rolul gospodăresc, aceasta ascunde și o pagină de istorie: în vremurile de restriște și în perioada războaielor, groapa devenea un loc de refugiu, unde fetele și femeile tinere se ascundeau pentru a se feri de primejdii. Astfel, casa nu este doar o mărturie a vieții cotidiene de altădată, ci și un simbol al rezistenței, al grijii pentru familie și al puterii comunității de a-și proteja valorile.

Mai mult decât o simplă vizită, evenimentul reprezintă o întâlnire cu sufletul satului maramureșean, cu obiceiurile și meșteșugurile care definesc identitatea acestui ținut.

Galerie

Locație

Hărțile se văd după ce accepți cookie-urile. Harta e găzduită de Google, care poate primi adresa ta IP și poate seta cookie-uri, conform politicii Google — de aceea nu o încărcăm până nu ne dai acordul. Odată acceptate, hărțile se deschid singure pe tot site-ul.

Deschide în Google Maps

Preferințe cookie-uri

Necesare Mereu active

Esențiale pentru funcționarea site-ului. Nu pot fi dezactivate.