Muzeul „Cuibul Visurilor”, Maieru, Bistrița-Năsăud
„Noaptea muzeelor la sate”
Despre obiectiv
„În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele…” scria Liviu Rebreanu, aşadar, motivaţia înfiinţării aici, în urmă cu peste o jumătate de veac, a unui muzeu a venit firesc. Acest muzeu recreează atmosfera rustică în care a copilărit şi a vieţuit marele scriitor.
„Am crescut în regiune de munte în deplină libertate. În satul meu nu era petic de pământ pe care să nu-l fi umblat. Om al munţilor şi al pădurilor, natura mi-a intrat în ochi şi în suflet de mic copil. Valea Someşului, atât de bine cunoscută, în cele mai mici cotituri, a fost şi va rămâne pentru mine cel mai frumos loc de pe pământ” – Liviu Rebreanu.
Muzeul „Cuibul visurilor” este un muzeu istorico-etnografic memorial, amenajat în 27 noiembrie 1957 și dedicat marelui romancier. Are nouă săli spaţioase, fiecare conţinând tematici bine chibzuite, marcând cronologic momente şi evenimente uneori cumplite – din istoria satului, din cele mai vechi timpuri, până în actualitate.
Una dintre cele mai valoroase achiziţii ale muzeului este o bibliotecă cu peste 6000 de volume, din donaţii, donatori principali fiind chiar familia scriitorului Liviu Rebreanu.
Parteneri media:
Timponline, Observator BN, Media Prompt, Știri de Bistrița, Impact Tv, Sângeorz Tv, N1TV, Propolitica, Mesagerul de Bistrița, Info Bistrița, Decisiv
Galerie
Locație
Hărțile se văd după ce accepți cookie-urile. Harta e găzduită de Google, care poate primi adresa ta IP și poate seta cookie-uri, conform politicii Google — de aceea nu o încărcăm până nu ne dai acordul. Odată acceptate, hărțile se deschid singure pe tot site-ul.