Gratuit 2023

Colecția Muzeală a Mineritului din Dognecea, Caraș-Severin

„Noaptea Muzeelor 2023”

Despre obiectiv

Fotografie — Colecția Muzeală a Mineritului din Dognecea, Caraș-Severin

Scurtă descriere a evenimentului:

Colecția Muzeală a Mineritului din Dognecea arată cum au lucrat minerii din 1722 și până în anii ‘90, când s-a închis și ultima mină. În Dognecea, în perioada de glorie existau 30 de mine. Cea mai importantă a fost mina de cupru „Simon și Juda”, exploatare începută în anul 1740. Aici s-a găsit unul dintre cele mai importante zăcăminte de minereu de cupru din Europa la acea vreme. Mina „Regele Ferdinand” și mina „Juliana” au fost ultimele mine care au mai funcționat până la închiderea lor în anii ‘90.

Colecția muzeală aparținând Forumului Democrat German din Dognecea cuprinde lămpi, unelte, flori de mină, fotografii istorice care surprind momente importante din activitatea culturală a minerilor, hărți miniere, ținute de paradă sau gală pe care minerii le purtau de sărbători și duminica când mergeau la biserică, steagul original al minerilor care se află în Biserica Romano-Catolică, vagonete de mină, miereu de fier, cei doi pitici de mină (Bergmandel) care se află în capela Sfântul Ioan Nepomuk și multe altele.

Pe lânga minerit, avem și o colecție foarte frumoasă și interesantă cu obiecte și ținute din dotarea pompierilor voluntari, formație ce a luat naștere în anul 1891. În această colecție se află o pompă manuală cu două roți montată pe trăsura hipo, tip Seltenhofer, model 1891. Căști originale (casca comandantului, a vicecomandantului, a gornistului și a servanților), sabia comandantului, topoare, fluiere, alarmă manuală, dispozitiv furtun, fotografii istorice care surprind momente importante din activitatea lor și steagul original al pompierilor care se află în Biserica Romano-Catolică.

Colecția mai cuprinde și scule de tâmplărie și multe alte obiecte interesante și frumoase. Va fi și o videoproiecție cu fotografii istorice.

Galerie

Locație

Hărțile se văd după ce accepți cookie-urile. Harta e găzduită de Google, care poate primi adresa ta IP și poate seta cookie-uri, conform politicii Google — de aceea nu o încărcăm până nu ne dai acordul. Odată acceptate, hărțile se deschid singure pe tot site-ul.

Deschide în Google Maps

Preferințe cookie-uri

Necesare Mereu active

Esențiale pentru funcționarea site-ului. Nu pot fi dezactivate.